miercuri, 27 iunie 2012

Oreo- biscuiţi

Drage cititoare, dragi cititori!

S-a oprit lumea în loc, meteoriţii au început să cadă, până la sfârşitul anului ne vom confrunta cu eclipse de soare devastatoare. Lumea se termină. Alături de foc, pucioasă şi dispariţia luminii, un al patrulea semn s-a arătat. Un fenomen de o raritate deosebită pe plaiurile româneşti, un cutremur a răscolit publicitatea românească: a apărut o reclamă în care un tată (!!!) interacţionează cu propriul copil! Mai mult, reclama se bucură de succes! Şi, ştim că nu o să vă vină să credeţi (şi noi a trebuit să vizionăm clipul de mai multe ori ca sa ne credem ochilor), dar mama copilului NU apare în reclamă. Repetăm, NU apare nici o mamă în reclamă!

Salut această apariţie în peisajul publicitar românesc. Dincolo de sarcasmul meu obişnuit, cred că asemenea „devieri de la normă” trebuie încurajate.  M-am bucurat să văd succesul de care s-a bucurat reclama. Aştept şi altele la fel. Alte reclame care să oglindească viaţa noastră aşa este ea deseori: cu mici momente de care ne bucurăm, cu jocuri copilăreşti, cu interacţiuni vesele între părinţi (ambii părinţi) şi copii. Aştept alte reclame care să ne permită să uităm pentru 30 de secunde de rolurile de gen tradiţionale care ne apasă şi ne constrâng. După cum aţi observat până acum, pământul nu s-a cutremurat iar lumea nu s-a sfârşit. Să continuăm în asemenea direcţii, sugerez eu.

Astfel în reclama Oreo un tată vine acasă şi petrece câteva clipe zâmbitoare cu propriul copil. 30 de secunde de firesc. Ehh, aer proaspăt. Profitaţi şi inspiraţi adânc.

Alice I.


duminică, 24 iunie 2012

Dove Talk to your daughter before the beauty industry does

Campania Dove "Talk to your daughter before the beauty industry does" este tipul de campanie pe care ne dorim să o vedem mai des. Mult mai des. Vizionaţi clipul si discutaţi cu fiicele voastre (şi nu numai) despre efectele pe care stereotipurile şi aşteptările promovate de industriile "frumoase" le au asupra tinerelor fete şi femei. Discutaţi despre lipsa de realism şi respect faţă de femei întâlnită prea des în promovarea produselor. Vizionare plăcută!


vineri, 22 iunie 2012

Skol

Ne-au fost semnalate aceste două reclame de o cititoare (multumim, Christinne). Reclamele la bere sunt deseori prezente pe acest blog. Ştiţi reţeta: stereotipuri misogine+imagine pahar de bere= reclamă bere. Creativitate? Eh…Nu mă aşteptam la mari surprize.

    Primul spot nu a ieşit din tipar. El, stresat, sărmanul. Ea, partenera, plânge. El este preluat de către o asistentă zâmbitoare şi păşeste într-un centru de tratament imaginat de minţile băieţilor adolescenţi (care, teoretic, nu prea consumă bere). Domnul nostru stresat este fericit în raiul ăsta: asistente zâmbitoare, fotbal, maşini şi aparate de zbor (aţi prins ideea: bărbaţii, mari exploratori, cuceritori, veşnic cu gândul la păpuşile soldăţeşti zburătoare cu care se jucau când erau mici, etc, etc). La final, un pahar de bere cât o piscină. Exact. Atât de simplu.



Eu sugerez partenerei domnului să scape mai uşor: să meargă la buticul din colţ, să-i cumpere adolescentinului o bere (orice bere, dar să fie în recipient MARE), să închirieze orice film cu Superman şi să-i deschidă TV-ul la EURO 2012. Apoi să îşi facă bagajele şi să plece, lăsând în urmă un bilet: “Ţi-am lăsat bere şi filme pline de zbor super-eroic la îndemână. Eu nu te doream erou zburător, eram mai mulţumită dacă spălai ieri vasele. Pentru fotbal: a început EURO 2012. Poate vrei să vezi un fotbal ceva mai bun decât cel din meciurile campionatului românesc, la care te tot uiţi şi pe care le tot comentezi.  Pentru accesarea de “asistente drăguţe şi disponibile” mii de site-uri şi zeci de reviste îţi stau la dispoziţie. Nu te gândi că le poţi găsi cu adevărat în spitale. Acolo muncesc femei pe un salariu de mizerie ca să ajute nişte oameni, n-au timp şi chef să îndeplinească fantezii restante din pubertate. Bere beau şi eu, nu pari să observi asta.  Îmi pare rău că eşti stresat, eu te-aş fi ajutat, puteam să ne mai plimbăm prin parc, să bem o bere la o terasă şi să zâmbim, împreună! Sper să văd într-o zi şi reclame la bere cu asemenea imagini. Numai bine.”
De fapt, nu cred că trebuie să îi sugerez partenerei domnului nimic. Cred că ştiu de ce plânge. Plânge de ciudă că a întâlnit un asemenea bărbat imatur şi de nervi că a trebuit să mai şi piardă trei ore pe drum până la centrul de tratament.



Al doilea spot merge aproximativ în aceeaşi direcţie, dar cu o cireaşă pe tort la final. Sunt dispusă să pariez că miza palmei date leşinatului a fost obţinerea unor reacţii de tipul: “hăăăă, hăăă, hăăăă, genial, frate!”. Nu de alta, dar “bărbaţii adevăraţi” nu leşină, ei doar râd şi "se refac zilnic" cu ajutorul poantelor  perimate, se holbează prostesc la orice manifestare erotică şi trăiesc extaze în faţa paharelor de bere uriaşe (vezi spotul anterior). Mda.

"Pentru refacerea zilnică a stereotipurilor despre bărbaţi şi femei, beţi Skol"

Alice I.

joi, 21 iunie 2012

Helpnet

Femeile deștepte au pielea mai frumoasă…

Trecând pe la Foișorul de Foc, în stația de autobuz 135, lângă biserica Oborul Vechi (Doamne apără și păzește !!!), am o revelație. Nu, nu cea a existenței lui Dumnezeu, aș fi vrut-o eu, ci cea a propriei neputințe: sunt și proastă și urâtă, imi zic, plină de furie si frustrare !!! Unu, pentru că nu știu unde să îmi cumpăr produsele cosmetice si doi pentru că nu am pielea frumoasă ca în reclama de pe stâlpul din fața mea. Simt o oarecare indignare și, cu ultimul neuron rămas, mă chinui să îmi amintesc ce voiam să fac. A, da, o poză cu obiectul și subiectul revelației mele.

Doamnelor și domnișoarelor, iată ce ne spune explicit farmacia Help Net într-o reclamă extrem de inspirată: “Femeile Deștepte au Pielea mai Frumoasăˮ. Un spate frumos și o piele estetic tatuată, îmi expun o afirmație pe care nu mă așteptam deloc să o întâlnesc în cale-mi, așaaa, ca o evidență. Ce implică această afirmație ? Vom vedea. Cum nu vreau să fiu radicală și să mă iau de cuvinte de dragul de a mă împotrivi cu orice preț “creatorilorˮ de publicitate, caut să mă lamuresc înainte de a fi prea cârcotașă, zău! Dau niște căutări pe internet să văd ce a fost în capul realizatorilor publicității. Le acord prezumția de nevinovăție și îi las să se explice, să ne spună care e ideea campaniei, ce însemnă “femeie deșteaptăˮ și “piele frumoasăˮ. Plus că mor de curiozitate să aflu unde mă clasez, DA !

Iată ce ne spune, într-un comunicat de presă, Monica Popescu, PR executive Help Net : “Femeia moderna este din ce in ce mai bine informata si constientizeaza ca dermatocosmeticele ii ofera sansa de a face totul pentru frumusetea ei. Pentru femeile destepte din Romania, Help Net propune un nou concept de ingrijire - Dermotherapy. Este locul dedicat frumusetii si ingrijirii speciale in farmaciile Help Net, unde primesti consiliere de specialitate si unde gasesti toate marcile serioase de dermatocosmetice, care iti iau pielea in serios. La Help Net in primavara acesta femeile destepte stiu cum sa aiba grija de pielea lor. Pentru ca ele vad dincolo de aparente si nu se lasa inselate de borcanase colorate si frumos mirositoare, cu cremute ieftine si indiferente fata de particularitatile pielii lor. Femeile destepte stiu ca obrazul subtire cu dermocosmetice se tine! Si, pentru ca vor solutii eficiente, vor alege intotdeauna produsele de ingrijire a pielii de la raioanele cu dermocosmetice din Farmaciile Help Net, in defavoarea cremutelor de la supermarket.ˮ

Deduc din declarație că femeia deșteaptă este femeia informată care conștientizează faptul că dermatocosmeticele sunt soluția pentru o piele frumoasă. Femeile care nu s-au informat deja și nu au aflat acest lucru sunt proaste. Vă întreb din timp, ca să nu vin cu valuri de nedumerire la sfârșit : Voi unde vă situați? Dar să continuăm! Soluția pentru o piele frumoasă a unei femei deștepte este conceptul Dermotherapy (mers în farmaciile Help Net la unul dintre consilieri si cumpărat produse care “iti iau pielea in seriosˮ ). Femeile deștepte văd dincolo de aparențe, nu se lasă păcălite de design-ul altor produse frumos mirositoare și ieftine din supermarket. Deci femeile deștepte cumpără produse dermatologice scumpe de la Help Net! Pot să presupun că aceste achiziții ar jupui de piele (la figurat vorbind) orice femeie săracă. O femeie săracă nu poate cumpăra aceste produse și, prin urmare, nu poate spera la frumusețea și deșteptăciunea invocate de Help Net. O femeie săracă se poate împăca cu gândul că este și urâtă și proastă. Ce trist, nu ? În schimb, femeile deștepte, cu bani, care vor o piele frumoasă, sunt și mărinimoase și nici nu au obraz gros, căci ele au învățat că “obrazul subtire cu dermocosmetice se tineˮ. Să ne înțelegem, femeile deștepte au obraz subțire, sunt bine crescute, au purtări frumoase, se ghidează după principiul “Obrazul subțire cu cheltuială se țineˮ și dispun de mijloace corespunzătoare pentru pretenția numărul unu pe care o au, aceea de a avea o piele frumoasă.

Femeia Help Net (dați-mi voie să o numesc așa pentru a-mi simplifica sarcina) este, în concluzie, o femeie deșteaptă, frumoasă, informată, cu buget frumos, care cumpără produse scumpe de la Help Net și nu din altă parte. Restul femeilor sunt contrariul acesteia, proaste, urâte, neinformate, sărace, care cumpără (dacă au cu ce) produse de supermarket (implicit ieftine, frumos mirositoare și înșelătoare la privit). Aș vrea să trag o concluzie, dar nu vorbind despre mine (în primă fază), ci despre mama și bunica. Help Net le jignește profund căci ele nu au fost îndeajuns de deștepte cât să cumpere produse de la Help Net. Bunica, Dumnezeu s-o ierte, nici n-a apucat “epocaˮ Help Net. Generația ei de femei nu a posedat deșteptăciune după Help Net. Mama, până nu demult, ca și bunica, prefera cosmeticalele din folclor și nu produsele dermatologice. În ce mă privește, m-aș da mare, ca să mă simt deșteaptă și frumoasă (adică prelucrată în fotoshop ca domnișoara din reclamă), că îmi cumpăr produsele cosmetice de la cei mai mari creatori de pe pământ. Dar n-o s-o fac pentru că nu simt nevoia să cred în frumusețea prelucrată și cosmetizată de care vorbește Help Net și nici nu mă simt proastă pentru că nu am intrat în farmaciile lor. Nici n-o s-o fac vreodată!

Ce ziceți, doamnelor și domnișoarelor, vă afectează această reclamă, vi se pare jignitoare sau vi se pare corectă și normală? Alergați spre farmaciile Help Net chiar acum sau vă gândiți, ca și mine, că deșteptăciunea și frumusețea nu au nici în clin nici în mânecă cu afirmațiile promovate de acest lanț de farmacii? Eu le-am acordat prezumția de nevinovăție înainte să le citesc declarațiile, ei nu s-au gândit la mine în momentul în care și-au conceput reclama. Nu cred că au cugetat nici măcar la femeia care le cumpără cu adevărat produsele și care s-ar putea gândi că, dacă nu s-ar cremui cu produse de la Help Net, n-ar mai rămâne nimic din frumusețea și deșteptăciunea-i inventate. Nu cred că s-a gândit nici la adolescenta care nu are bani și care este arhiîmbibată de astfel de reclame care încearcă să o învețe că perfecțiunea fizică și creierul dezvoltat au legătură cu niște branduri “serioaseˮ. Păcat și urât !

Simona N.


marți, 12 iunie 2012

Detergent Coloreria

    Prima reacţie în urma vizionării acestei reclame a fost „Doamne fereşte”. Nu, nu a fost o referire la Dumnezeu; a fost doar un fel de a spune : cum poţi face o astfel de reclamă?! Mereu am fost curioasă să aflu cum gândesc producătorii unor astfel de imagini; ce au în cap atunci când concep aceste reclame. Aparent nimic, în opinia mea.
       Această reclamă este cât se poate de misogină şi stereotipizantă. În primul rând a se observa cum soţul stă lejer  şi savurează din priviri o revistă cu femei, în timp ce soţia vine cu ligheanul plin de rufe pentru spălat. Ea este deranjată de faptul că el stă ca un nesimțit, răsfoind revista, fără să o ajute-prin urmare ia atitudine, cerându-i domnului marele sacrificiu de a da o mână de ajutor cu rufele. Însă revista „Ragazze Focose” se adevereşte a fi mai „puternică” decât soţia. Astfel, soţia, insipidă și neîngrijită, este ridicată și trântită în maşina de spălat de un soț mândru tare de isprava sa. Ați citit bine. Ehhh însă finalul e „cel mai tare”, deoarece în locul ei apare „bărbatul adevărat”, un bărbat de culoare, că na, doar se face reclamă la un detergent de spălat pe nume Coloreria, care oferă „What Women Want”. Care e legătura și logica unor astfel de corelaţii?....Mda...
       Aşadar, în această reclamă avem: misoginism, violenţă, stereotipuri despre bărbaţii de culoare şi stereotipuri despre preferinţele sexuale ale femeilor- femeile gospodine stereotipale visând la masculii de culoare la fel de stereotipali. Nu îmi este clar dacă ni se sugerează că ele visează și să fie trîntite în mașina de spălat de soți grobieni. Ar trebui să ne facă să ne simțim mai bine expresia încurcată a soțului din finalul reclamei?  Mintea publicitarilor-un mister etern.
Totuşi nu înţeleg care este legătura dintre detergentul de spălat rufe şi preferinţele sexuale ale indivizilor?! Ultima oară când am cumpărat un detergent de spălat rufe nu am simţit nimic, nu mi-am dorit nimic...cred ca trebuie să mai încerc....da, îmi place să fiu ironică...cine vine la cumpărături? 

Victoria A.


sâmbătă, 9 iunie 2012

Apa minerală CONTREX

La sfârșitul anului trecut făcea ‘’valuri’’ reclama la apa Contrex , made in France. Multe persoane erau poate încântate de acest spot publicitar. O atmosfera ‘’roz’’ atât la propriu, cât și la figurat, spectacol de lasere, ale caror lumini îți dezvăluie holograma unui stripper virtual, în vibrațiile cântecului “Comment de dire Adieu” (by Francoise Hardy). Totul are ca și rezultat – “arderea” a 2000 de calorii!! O experiență incitantă și dezirabilă, nu? Dar totuși, să ne trezim din euforia mișcărilor dansatorului.
Fetelor, chiar avem nevoie de o umbră masculină să ne ghideze ? …doar sub impulsul unui ‘’macho’’ putem actiona ? Suntem tratate ca niște marionete, doar ademenite reușim să avem sorți de izbândă.
Dar mai întâi de toate, cine stabilește că femeia trebuie să slăbeasca? Cine ne impune nouă standarde normative de greutate corporală? Din pacate, toate aceste stereotipuri privind dimensiunile papusei Barbie “90-60-90” au facut atâtea victime nefericite. Trebuie  să eliminăm această ‘’stralucire’’ într-o siluetă  „perfectă”.
Nu neagă nimeni beneficiile exercițiilor fizice și ale apei minerale, dar publicul țintă căruia îi sunt destinate acestea  poate fi și unul masculin în egală măsură, nu exclusiv feminin.

Monica P.


luni, 4 iunie 2012

Pateul "Trei Surori"


Nu este o noutate faptul că reclamele româneşti (şi nu numai) promovează produse şi servicii conturând rolurile tradiţionale de gen. Este un obicei atât de des întâlnit încât nu pare deloc nepotrivit sau misogin dacă femeile sunt doar seducătoare, gospodine sau victime prin reclame. Nu şochează pe nimeni dacă ajung să joace tenis în rochie de seară, purtând tocuri (vezi reclama tv de la plasturele Compeed Speed) sau dacă doar ele trebuie să găsească soluţii în cazul în care au copiii bolnavi (vezi reclama Nurofen Jr.), prin urmare nici spotul publicitar pe care mă voi axa în acest articol nu va stârni cuiva semne de întrebare.
Cu toate acestea, vă propun să analizăm fugitiv profunzimea reclamei de la pateul de ficat Trei Surori. Însăşi denumirea nu pare a fi aleasă întâmplător, stârnind oarecum interesul şi încrederea consumatorului prin faptul că produsul alimentar vizat este asociat cu femei – recunoscute ca desfăşurând activităţi cotidiene în bucătarie. Reclama prezintă trei surori care se consultă pe un ton vesel cu privire la ce ar mai putea găti în ziua respectivă - evident că sunt bine dispuse, doar se pregătesc să se relaxeze prin a petrece ore întregi în bucătărie, gătind probabil pentru toţi membrii familiei. Astfel, una dintre ele propune, jubilând, să “senvişească” cu un nou pateu descoperit de ea, folosind veşnicul apelativ “dragă” atunci când celelalte sunt nedumerite în legatură cu această activitate. Surorile dezbat apoi efectele pateului şi cântăresc varianta, iar argumentul suprem pentru “senvişire” devine faptul că pateul în cauză “nu-ţi rupe unghiile”.

Ce poate fi mai minunat? Poate vocea caldă a bărbatului care recomandă apoi pateul Trei Surori deoarece este “uşor şi cremos”. Sau poate vocea la unison a femeilor ce invoca melodios marca pateului la sfârşitul reclamei. Iar dacă stau să mă gândesc mai bine, acest ultim aspect e singurul care ar putea să stârnească discuţii, amintind de nemuritoarea şi omniprezenta reclamă de la Farmaciile Catena. Dar în rest… nimic ieşit din rutină…

Ioana M.

Link Reclama: AICI

video