luni, 9 aprilie 2012

Mercator. Actul II



Acum ceva vreme Alice C. scria despre reclama la Mercator. Reclama prezenta femeile ca niște adevărate pericole pentru bunurile de preț și recomanda bărbaților să-și facă neaparat asigurare (ciudat, instabilitatea si neîndemânarea femeilor nu par a fi obstacole în a le încredința aproape în totalitate treburile casnice)


De curând, am văzut o nouă reclamă la Mercator cu titlul Women. Primul meu gând a fost: „Si acum ce mai e? ”

Păi să vedem: o blondă îmbrăcată provocator succește capetele bărbaților. La propriu. Nu conteză că sunt cu partenera de mână, bărbații toți, fără excepție se uită după ea. De data asta, Mercator vine în sprijinul femeilor sfătuindu-le să se bazeze doar pe ele pentru viitor , căci în fața unei astfel de ispite nu prea au siguranță. Ahhh, și eu chiar speram să pot să depind mereu de pensia partenerului....

Vă propun să recapitulăm. Ce spune Mercator? Bărbați, asigurați-vă mașina căci sunt șanse mari ca femeile în neîndemânarea lor să o distrugă! Femei, asigurați-vă pensia căci sunt șanse mari ca bărbații în lipsa lor de control să vă părăsească pentru blonda de pe stradă. Recunosc, sunt uluită de respectul și apecierea pe care Mercator le are pentru clienții săi.

Miruna M.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu