miercuri, 28 martie 2012

Arctic-Pentru tine

Reclama la Arctic îşi face mai rar apariţia printre reclamele pe care le vedem în ultima vreme la televizor. Nici nu ne-am dori să îşi facă simţită prezenţa mai des pentru că ea nu este decât încă o reclamă care continuă să ne sugereze că rolul femeii este la cratiţă.

Întreaga poveste porneşte de la masa în familie. Mama, tata şi cei doi copii se pregătesc sa mănânce împreună. Tatal ia o lămâie din frigider, în timp ce mama încă mai găteşte ceva în tigaie. În scena următoare, tot mama mai pune şi  hainele la spălat, după principiul multitasking.

În fapt, Arctict şi-a dorit să se lege de acele obiecte electronice pe care le folosim cel mai des în viaţa de zi cu zi. Fiecare dintre ele este, însă, asociat în funcţie de gen: bărbatul cu frigiderul, femeia cu aragazul şi maşina de spălat. 

Totul se bazează pe o gândire patriarhală pe care ne-ar plăcea să nu o mai regăsim atât de des în reclame. Noua tehnologie a electronicelor, din păcate, nu aduce după sine şi o nouă atitudine faţă de rolul femeii.

Ne-ar plăcea în locul stereotipul femeii gospodine care singură trebuie să facă toate sarcinile casei, să vedem mai des promovată în reclame ideea de parteneriat, de împărţirea a sarcinilor. Zău că nu ne-am supăra!

Oana V.

luni, 26 martie 2012

Profi


Scriu de ceva timp pe acest blog despre reclame ofensatoare. Mă tot uit la reclame care mai de care mai jignitoare pentru femei. Mărturisesc sincer că ajunsesem la un punct în care credeam ca le-am văzut pe toate- femei dansând de fercire că pot spăla wc-uri, femei dezbrăcate numite buruieni, regine ale curăteniei și multe altele. Cu toate acestea, nu eram nicidecum pregătită pentru reclama la Profi. Trebuie să recunoașc: au dus lucrurile la un cu totul alt nivel.
Am văzut deja din multe alte reclame că femeile se entuziasmează la cele mai ciudate lucruri- de la absorbante la detergenți de spălat podeaua- dar zău că nu mă gândeam că nu se pot abține de la isteria asta nici măcar la o înmormântare.
Reclama începe trist și sobru. O femeie, cu ochii înroșiți de plâns conduce cortegiul funerar. Trecând prin fața unui magazin Profi, femeia o ia brusc la fugă, intră în magazin și de aici nebunia începe. Hainele de doliu dispar, e îmbrăcată în roșu, pe urmă în albastru și tot așa schimbă ținutele din mers. Mai mult, beneficiază și de admirația bărbților arătată respectos prin fluierături. Ochii roșii de plâns acum îi sclipesc când vede merele proaspete , părul îi flutură în aer când vede pretul la ulei iar sânii i se umflă instant când vede bananele, ce să mai spunem de carnea din galantare. Nu rezistă tentației și cumpără un pui la rotisor ...pentru că asta i-ar fi plăcut și lui (decedatului). Se întoarce la înmormântare sub privirile admirative ale celorlalți. Și când crezi că nu se poate mai rău … minune! Învie mortu. Vorba lui: Am trait să o văd și pe asta
Dincolo de a fi ofensatoare pentru femei ( aceste ființe slabe, care trăiesc o adevărată frenezie când văd un preț bun la ulei), din punctul meu de vedere reclama aceasta este ofensatoare pentru orice om cu un minim simț al realității.


Miruna M.


duminică, 25 martie 2012

Cif si Domestos

Oana ne spunea în analiza reclamei la un produs din aceeași gamă că Cif ne face “stăpânele supreme ale curățenieiˮ. Da, așa este, dar mai mult decât atât, ne păstrează într-o îndelungată tradiție ce se transmite din bunică în nepoată.

Această îndeletnicire care se numește “curățeniaˮ se face în mare veselie. Când cureți casa, ne învață campania la Cif și Domestos, e ca și cum ai merge la un curs de muzică și dans. Te imbraci lejer, ca de stradă, îți pregătești instrumentele (aspiratorul, mopul, cârpa și minunatul produs) și te lași dusă de val căci începe distracția, adică actul creator menajer.

Mama alunecă pe parchet à la Elvis, se lasă pe spate à la Shakira (mă rog, încearcă) și cântă nu concentrându-se la curățat, ci uitându-se la camera de filmat. Ce altceva poți face atunci cînd ești filmată??? Bunica, mai neatentă la cameră, dar destul de vioaie, continuă exercițiul artistic făcând piruete cu mopul și fredonând. Acum intră în scenă micuța vedetă, nepoata, care curăță faianța cântând la microfon (pardon, la Domestos) și privindu-ne cu la fel de multă veselie și mulțumire ca celelalte două membre ale familiei. De fapt, în afară de nepoată pe care o vedem într-adevăr făcând mișcări circulare pentru a curăța faianța, niciuna dintre cele două doamne nu depune niciun efort. Aspiratorul e pornit, dar nu vedem nicio mișcare de aspirare. Cât despre mop, el se învârte în aer. Să nu mai spunem că apartamentul este lună înainte ca cele trei să se apuce de prea ușoara activitate.

Versurile? Atât de absorbită am fost de acest dans “modernˮ că am uitat de versuri. Și atât de “moderneˮ versurile că era să trec peste ele. Acestea sunt totuși esențiale și explică tot spectacolul. E normal ca actul curățeniei să fie atât de plăcut când acesta se împlinește cu ajutorul electrocasnicelor și produselor de cărățat, fără ajutorul reprezentantelor sexului feminin: “Doar pornim aspiratorul, / Aspirăm tot dormitorul. / Ne mișcăm puțin cu mopul, / Repede ne-atingem scopul. / Când faianța iese lună, / Premiile se tot adună. / Prind și premii pe alese, / Curățenia bine-ți iese.ˮ Acum înțeleg. Veselia nu vine numai din calitatea produselor care te scutesc de muncă, dar și din premiile pe care le poți câștiga. Le poți sau le câștigi din start? Nu prea înțeleg. “Când faianța iese lună, / Premiile se tot adună.ˮ Aha! E cumva logic. Sau nu...

Poza de grup de la sfârșit este relevantă în cazul în care nu văzusem de la început cât de fericită este familia întru curățenie și cum se transmite meșteșugul. Ce poți să îți dorești mai mult decât să vezi trei generații mulțumite de statutul lor de menajere? Multe și aici vă las pe voi să completați: generații mulțumite de realizările...

Știți ce mi se pare cel mai trist dincolo de scenariul ofensator? Faptul că în echipa de realizatori avem și câteva femei. Spotul a fost realizat de Andreea Păduraru, iar în echipa McCann Erickson ce a lucrat la realizarea reclamei avem trei femei – Irina Mihăilescu (Senior Account Manager), Gabriela Alexandrescu (Group Account Director) și Luciana Duma (Strategic Planner) – și cinci bărbați. Doamnelor, sunteți sigure că știți despre ce sport este vorba? Nu prea pare. Ați putea întreba în jur cum e cu curățenia dacă nu ați apucat să vă dați seama…

Și o întrebare: de ce se numește campania “Și harnici și darniciˮ când în reclamă nu vedem decât harnice? Întrebam și eu…

Simona N.

miercuri, 21 martie 2012

Coca-Cola-Deschide şi savurează fericirea!

Coca-Cola vine mereu cu un mesaj prietenos: “deschide şi savurează fericirea!”. Cum? La masă, alături de întreaga familie. Frumos, nu?  Reclama chiar ne şi arată cam cum ar arăta o astfel de masă şi cum indiferent de rolurile pe care fiecare membru îl jocă, un pahar de Cola îi aduce împreună pentru a forma o familie.

Dacă privim cu atenţie reclama, însă, decoperim că există o mare adunare de stereotipuri, stereotipuri prin intermediul cărora un mare brand ajunge să susţină o structură patriarhală. Să luăm pe rând fiecare dintre roluri:
- fiu, şofer
- fiică, iubită
- mamă, bucătar-şef
-tată, şef

Tatăl este desigur şeful casei, mama este bineînţeles cea care găteşte pentru întreaga familie. Fiul este definit şi el printr-un rol considerat a fi tipic masculin, cel de şofer (ni se tot repetă că noi femeile suntem cele mai nepricepute şoferiţe, "înţelegem", prin urmare asocierea). Cât despre fiică, ei bine, ea nu are nicio altă meserie/profesie, alta decât a fi iubita cuiva.

Poate că cerem cam mult, dar parcă ne-am aştepta din partea unui brand precum Coca-Cola să aibă ceva mai multă grijă în momentul în care încearcă să construiască o reclamă şi să gândească în afara unei “cutii” patriarhale. Da, poate că nu există nimic ofensator în mod explicit, dar sunt subtilităţi, simple cuvinte precum bucătar-şef, şofer sau iubită care ajung să facă marea diferenţă. Ele ne vorbesc despre rolurile de gen, despre ceea ce se consideră că femeile şi bărbaţii ar trebui să fie sau să facă.

În acest caz da, ne-am fi dorit să nu mai vedem încă o reclamă care să ne repete că bărbatul este capul, iar femeile “şefele” bucătăriei şi ale grijii.

Oana V.

Reclama ne-a fost sugerata de Irina, una dintre cititoarele noastre. Multumim!

luni, 12 martie 2012

Rival

Reclama aceasta ne-a fost propusă într-un comentariu aici pe blog. Am vizionat clipul. Mărturisesc sincer că am rămas fără cuvinte timp de câteva minute. Am deschis Word-ul si am privit foaia albă. Întrebarea obsesivă care se învârtea prin capul meu era „O, Doamne! De unde să încep?”
Păi, să începem cu începutul care este unul clasic: el vine de la muncă, ea acasă împăturește haine. Nici nu ajunge bine bietul om acasă, că zgripturoaica de nevastă îl ceartă că nu a terminat cu buruienile. Bărbat muncitor si perseverent, îi spune că mai durează si că mai are de lucru. Nu vă îngrijorați, nu e cazul să il compătimiți încă. Buruienile de care tot trage sunt de fapt femei semi-dezbrăcate, gata să servească bere, să facă masaj și, ce să mai lungim, să facă orice pentru fermierul harnic. Da, ați înțeles bine: în reclamă femeile apar ca buruieni. Le-au și numit: Pălămida, Mușețel și Romanița. Prins în fantezia asta bărbatul subliniază importanța muncii sale - pălămida ( a se citi femeia blondă) au niște frunze (a se citi sâni) foarte mari.
Buun. Acum hai să vedem, au jignit femeile în halul acesta pentru a convinge bărbații (mă îndoiesc sincer că au crezut că pot convinge vro femeie după ce le-au făcut buruieni) să cumpere un erbicid... Mă întreb dacă au gândit vro dată cu voce tare chestia asta. Poate dacă ar fi făcut-o și-ar fi dat seama de absurdul si ridicolul ideii.
Din punctul meu de vedere reclama aceasta este un exemplu foarte bun despre cum lipsa de creativitate este suplinită cu misoginism. Altfel, zău că nu înțeleg de ce ai nevoie să umilești femeile pentru a putea vinde un erbicid În plus, este un exemplu foarte bun pentru iluzia ca sexismul vinde.

Miruna M.

sâmbătă, 10 martie 2012

Cosmote

Cosmote ne oferă o nouă lecție de terapie... misogină. Într-un cerc de terapie ce pare, la început, format numai din femei dependente/ ex-dependente de cumpărături (cum altfel ar putea fi o femeie sau cine altcineva ar putea fi dependent de cumpărături?), apare el - George. Nu, se pare că nu împărtășește aceeași boală precum "cumpărătoarele anonime", ci doar se lăuda că nu a mai plătit credit pentru extraopțiunea Cosmote. Șoc! Tăcere! Colegele îl privesc admirativ. Și de această dată bărbatul a reușit să le lumineze - e atât de simplu să nu mai cheltui bani când Cosmote îți oferă soluția!

Probabil unii dintre cititori se întreabă care este problema - stereotipurile au la bază o sursă de adevăr, doar. Ei, de curiozitate am căutat pe Google statistici în privința dependenței de cumpărături (sursă: http://www.myaddiction.com/shopping-addiction.html). Se pare că dependența de cumpărături se află pe lista tulburărilor mentale și este cât se poate de serioasă. Aproape 6% din americani suferă de această tulburare. Însă în privința statisticilor genizate, din nou - șoc și groază! Bărbații sunt dependenți de cumpărături aproape în aceeași măsură ca și femeile, și anume 5,5%, respectiv 6%.

Așadar dragă George, ne bucurăm că tu nu ai probleme grave datorită companiei Cosmote care îți oferă gratuit un serviciu pentru care înainte ai fi fost nevoit să plătești dar te anunțăm că postura de reprezentant al bărbaţilor nu te pune într-o poziție de superioritate atunci când vine vorba de dependența de cumpărături. Mai încearcă! Sunt convinsă că așa-zișii "creativi" din publicitate o vor face. 

Alice C.

miercuri, 7 martie 2012

Ikea-Mama uitucă

Căutari nebune. Personajul principal feminin a pierdut ceva ce trebuie găsit urgent. Există, însă, un haos total în toată casa, obiecte vestimentare aruncate peste tot în dormitor, mormane de hârţoage adunate în sufragerie, o multitudine de haine murdare ce aşteaptă într-o altă cameră, chiar lângă maşinile de spălat, să fie curăţate. Pe fundal se aude televizorul care prezintă un program de exerciţii fizice (normal, femeile sunt mereu intens preocupate de fizicul lor).

În aria maşinilor de spălat se produce şi miracolul. Acel ceva mult căutat este găsit într-un coş de rufe. Ce căuta până la urmă personajul? Copilul său pe care dezastrul din casă a făcut-o să uite pe unde l-a lăsat. Mesajul pe care Ikea vrea să îl transmită astfel este: să faci ordine folosindu-te de dulapurile lor, dacă nu de dragul tău, măcar de dragul celorlalţi.

Admitem nevoia de exagerări în promovare, însă trebuie stabilită o limită. Ikea ne invită să le cumpărăm mobilierul, să devenim mai ordonate pentru că s-ar putea să ne trezim în postura de mame care îşi pierd copilul prin casă. Reclama se bazează pe un element cheie: grija. Suntem educate într-o etică a grijii, aşa cum reclama de la Ikea exemplifică (fă ordine dacă nu de dragul tău, măcar de dragul celorlalţi). Cât de corect este, însă, să fie aruncată “presiunea” ordinii, a grijii asupra unui singur sex? Chiar dacă, să presupunem, reclama de prezintă o mamă singură, copleşită de sarcinile zilnice, era nevoie de un mesaj ce poate fi interpretat ca “fă ordine, altfel nu vei fi o mama bună, vei uita de copilul tău"?

Realitatea ne spune că, din păcate, femeile,în mare parte, sunt cele cărora le revine sarcina de a avea grijă de ordine şi curăţenia căminului, însă situaţia nu trebuie promovată, întărită şi prin intermediul reclamelor. Credem că Ikea ar fi putut alege o altfel de prezentare, alta decât imaginea prea mult ironizată de mamă uitucă şi iresponsabilă.

Puteti urmari reclama aici.

Oana V.

luni, 5 martie 2012

Dove Firming

Admit, îmi plac produsele Dove şi îmi place şi mai mult modul în care se promovează. Când au creat acest spot cu şase femei care nu se află toate în floarea tinereţii, înalte, micuţe, slabe, plinuţe, creţe, blonde, de culoare, am realizat că acest brand ştie să se vândă pentru că ştie cine le sunt consumatoarele. Nu ai cum să nu zâmbeşti când te uiţi la clip şi vezi femeile astea diferite cum râd şi ţopăie în chiloţei şi bustiere (fără fi nici o secundă într-o impostază sexualizată) în faţa camerei. Încrederea lor, zâmbetul lor te face să te uiţi în oglindă şi să zâmbeşti şi tu trupului tău. Te învaţă să faci primul pas în a te iubi pe tine însăţi: te învaţă să îţi iubeşti corpul. Pentru că Dove nu îţi vinde doar crema, aşa cum nici Apple nu îţi vinde doar un laptop. Dove îţi vinde o stare de bine şi într-un mod nesperat te face să răsufli uşurată ca şi cum tocmai ţi-ai dat drumul la corset şi îţi spui „da, există şi femei ca mine!”

Şi nu e ca şi cum nu am şti, noi femeile, de photoshop, de trucurile din publicitate care ne vând trupuri perfecte, nu e ca şi cum am fi idioate! Doar că acest bombardament – aspiraţional, cică! - cu trupuri perfecte, picioare lucioase care nu au nici un fir crescut pe sub piele, cu sâni sculptaţi parcă, cu ten perfect de zici că sunt măşti de ipsos, ajung la tine şi creează o tensiune internă fără să îţi ceară voie. Tu ştii că nu sunt reale, dar nu te poţi abţine să nu îţi doreşti să fii şi tu la fel, iar dorinţa acesta, când se loveşte de nevoile şi biologia propriului corp, ajunge să te facă să fii nemulţumită.

Dove aici loveşte, Dove aici te face să respiri. Şi îmi place asta. În plus, între noi fie vorba,  nu e ca şi cum acest spot ar fi cine ştie ce filosofie. Nu e ca şi cum le-au trebuit revelaţii ca să creeze un spot publicitar în care multe femei s-au regăsit. Şi nici nu cred că au cheltuit cu el. Nu au adus vedete, nici trupuri perfecte, ceea ce îmi întareşte convingerea că uneori, în publicitate, tot ce lipseşte pentru a vinde şi a primi încrederea consumatoarelor e puţin curaj şi onestitate. Cum spune şi vocea din fundalul reclamei (care e o femeie!): „Să fim serioşi, ar fi fost prea simplu dacă am fi ales top-modele!”

Andreea M.

video

Link Reclama: AICI

sâmbătă, 3 martie 2012

Baumax 1-8 Martie

Of, reclamele astea! Și de Ziua Internationala a Femeii ne fac să ne simțim bine! Ce ne-am face fără ele? Ele știu cel mai bine ce ne dorim, de la cine și în ce cantități. Ele știu și cum ne comportăm când ni se îndeplinesc dorințele, cum suntem în stare să mulțumim pentru cadourile primite.

Baumax ne spune ceea ce ne mai spuseseră și alte reclame, dar cum noi suntem încăpățânate să credem că nu la asta ni se rezumă existența, că avem și sentimente, dar și creiere, magazinele de scule electrice se transformă în cupidoni înțelepți și vin să ne strige încă o dată ceea ce se considera deja evidență: femeile aleargă după bărbați și sunt învîrtite pe degete de aceștia. Cum se produce miracolul? Cu doar un buchet de flori. Cu cât buchetul e mai mare, cu atât bărbatul devine mai atrăgător, de fapt “mai adorabil” (credeam că mai mult de “adorabil” nu se poate). Mai adaugi un trandafir, se mai înalță zece centimetri, mai adaugi unul, se mai umflă un mușchi, mai pui încă unul, devine copia fidelă a lui Johnny Depp sau George Clooney. Ei, și ca să fie setul complet, femeile acoperă darnicii bărbați cu sărutări care mai de care mai apăsate (a se vedea meșterul plin de ruj din cap până-n brâu).

Dar ei, bărbații, nu or avea nimic de zis la reclama asta că, vorba ceea, au fost aleși numai Feți-Frumoși care să îi reprezinte. Lor le convine să fie adorabili pentru flori? M-ar mira!

În general, cui îi convine, din orice categorie socială ar proveni, ca o reclamă să faca mișto de el? Dragi producători de reclame, aveți mai mult bun simț, vă rugăm!

Simona N.

vineri, 2 martie 2012

Bonux Fairy Activ


În reclamă vedem mai multe femei. Numai femei.

Grupul de femei din reclamă găteşte. De ce? (aşa-s feministele, îşi pun întrebări inoportune). Ca să câştige concursul „Papanaşul de aur” aflat, înţelegem, în plină desfăşurare. Orice femeie din lumea asta, sau măcar din ţara asta, cunoaşte şi îşi doreşte să câştige concursuri precum „Papanaşul de aur”, „Sarmaua de smarald” , „Friptura de rubin”, „Ţiparul de argint” sau „Plăcinta de aramă” .... Întru atingerea acestui nobil scop, în bucătărie (unde altundeva), muncesc (!) mai multe femei. În tigăi sfârâie...papanaşii de aur!

Bucătăria aparţine Pensiunii Maria (Maria este “Şefa trupei”), pensiune cu nume potrivit-românesc, situată în cadru patriarhalo-tradiţionalo-carpatin cu munţi falnici, brazi verzi, iarba...tot verde, cer albastru şi aer curat. Notă către publicitari: da, aţi reuşit să bifaţi aproape toate clişeele. Aproape. N-am văzut o fântână cu apă limpede de izvor, deşi probabil era şi ea prin preajmă.

 Dar să revenim la Pensiunea Maria, acolo unde, aţi reţinut, se desfăşoară concursul „Papanaşul de aur” (cum am putea uita de el?). Ei bine, în acest cadru patriarhalo-tradiţionalo-carpatin există o notă discordantă: femeia „altfel”. Cine este ea? Are o cămaşă mai frumoasă, şirag de perle, cercei de perle, brăţară de perle, broşă, păr coafat...aţi ghicit: este femeia „aranjată şi fiţoasă” dar, vai, nepricepută în bucătărie: o „cucoană”. Nu e ca celelalte femei: femei de nădejde, fete simple, muncitoare, frumuşele, dar nu prea machiate (cunoaşteţi tiparul, nu mai insist).

Ei bine, Cucoana nu ştie să gătească. Ni se sugerează "subtil" asta atunci când miroase nedumerită o misterioasă sticlă cu ulei. Cam aşa miroase un copil o floare nouă. Nu de alta, dar o femeie care nu ştie sau nu vrea să gătească trebuie neapărat acoperită cu ridicol. Atunci când, neinspirată şi cam fără chef, Cucoana răstoarnă deloc graţios (ruşine să-i fie) papanaşii în tigaie, se alege cu mai multe pete uleioase pe cămaşă. Este vina ei, desigur. Ce căuta cu aşa cămaşă la bucătărie? Trebuia să-şi pună un şorţ. Celelalte femei- gospodine şi pricepute- purtau şorţuri.

Petele respective declanşează o reacţie în lanţ pe care eu nu pot să nu o consider ...interesantă. Mai întâi, pe celelalte femei le pufneşte râsul (solidaritatea între femei din reclamă este înduioşătoare). Apoi, cu un aer sfătos, încep să curgă soluţiile. Prima femeie o sfătuieşte să folosească sare, a doua, făină. La al treilea răspuns ieşim din domeniul leacurilor băbeşti şi ajungem pe piaţa liberă: Fairy este răspunsul. Sau poate nu? Ei bine, nu, există ceva şi mai bun: Maria, „pentru că se pricepe”, scoate la iveală Noul Bonux Fairy Activ. Da, apare temuta pungă cu detergent pe care, în publicitate, femeile o au mereu prin preajmă (în bucătărie, în baie, la concerte, în geantă, în pălărie, în bancă, în tramvai etc). Cucoana zâmbeşte încântată în faţa revelaţiei cu „ingredienţi” (sic!) care omoară grăsimea. Niciodată în viaţa ei nu a văzut se pare o pungă cu detergent (păcatele mele, te pomeneşti că nici nu spală).

Sloganul apare spre final „Noul Bonux Fairy Activ: jos grăsimea de pe haine”. Ca să dea lovitura de graţie, Cucoanei şi nouă tuturor, “Maria” rosteşte ultima replică „Păcat că nu scoate (grăsimea) şi de pe şolduri”. Restul femeilor termină de aranjat masa, cu papanaşii de aur care sunt gata şi se arată în toată splendoarea lor de bombe calorice prăjite, cu smântână şi dulceaţă. Să mai înţelegi ceva...

Între tipologia fetele-gospodine-serioase-cuminti şi cea a cucoanei-fiţoase-neîndemanatice-antipatice, nu ştiu ce m-a enervat mai mult. Faptul că odată cu papanaşii de aur mi se serveşte pe ultima sută de metri şi o aluzie fină la grăsimea de pe şolduri nu mă face decât să îmi doresc cu şi mai multă ardoare un detergent miraculos care să scoată stereotipurile din publicitatea românească. Un astfel de detergent aş cumpăra şi eu. I-aş face chiar şi o reclamă.

Alice I.