Café la Créole - Quand le torchon brûle...(Când disputa devine violentă...)

Link Reclamă AICI

Publicitatea ofensatoare deranjează încă de la apariția ei. În anii ʾ50, în Franța, reclamele care expuneau femeia în lenjerie intimă atrageau un număr masiv de cereri de interzicere. În schimb, cele care promovau violența în familie treceau neobservate. De ce se întîmpla acest lucru? Pentru că în Franța anilor ʾ50, litera de lege în ce privea femeia era următoarea: femeia trebuie să fie morală, supusă, mamă și gospodină bună. Ea avea puține drepturi. Abia în ʾ44 a obținut dreptul de a vota, abia în ʾ45 s-a abrogat legea care nu permitea divorțul în primii trei ani de căsătorie. Bărbatul era declarat prin lege șeful familiei, având destul de multe drepturi printre care: deținea autoritatea parentală asupra copiilor, gestiona singur bunurile sale și ale soției, putea împiedica femeia să aibă o profesie, trebuia să își dea acordul în scris pentru ca soția să poată deschide un cont în bancă etc. Nu este puțin, nu? Condiția juridică a femeii măritate nu a

cunoscut nicio schimbare până în anii ʾ60.

În acest context social, în anul 1950, a apărut o reclamă care astăzi ne lasă cu gura căscată de-a binelea. Este vorba despre un mic dejun în familie, înainte de plecarea soțului la birou. Soția, echipată cu șorțul de bucătărie frumos călcat, își servește soțul elegant cu o ceașcă de cafea La créole începând o discuție pe un ton acid în care își acuză soțul că îi dă prea multă importanță secretarei lui. Soțul dorește să aplaneze conflictul pe cale de a izbucni: “Draga mea, dar știi foarte bine că...”. Soția în schimb, întrerupându-l, își continuă discursul ce se transformă într-unul jignitor la adresa soțului printr-o generalizare la adresa tuturor bărbaților: “Știu foarte bine că toți bărbații sunt la fel, niște ipocriți”. Implicit la început, explicit după aceea, soțul declarat ipocrit se enervează atât de tare pe soție încât îi sparge farfuria cu mâncare în cap. Drept răspuns, soția care își califică soțul drept brută, pentru a nu fi cumva mai prejos decât el, ia de pe masă recipientul cu cafea și se pregatește să-l lovească. Soțul, fiind mai puternic decat soția, o oprește din actul incipient de violență pentru un motiv extrem de important. Nu, nu este vorba despre faptul că vrea să își ceară iertare sau să o convingă pe soție de inocența lui și de tonul neadecvat al acesteia, ci de prețioasa comoară din mâinile ei: “Nefericito, nu îți dai seama? E plină de cafea La créole!”. Și-atunci, cerul se luminează, pacea se coboară ușor din neant, zâmbetul se instalează pe buzele soției lovite, privirea soțului redevine înțeleaptă, ordinea se restabilește printr-o concluzie comună a celor doi soți luminați: “Iar noi nu risipim buna cafea La créole!”.

Totul e normal în această reclamă: ca femeia să fie gospodină, iar bărbatul să meargă la birou, ca cei doi soți să se jignească și să se lovească. Această reclamă, șocantă astăzi pentru noi, încuraja violența în familie odinioară! Stereotipiile de genul bărbatul ipocrit sau femeia isterică nu erau nelalocul lor. Astăzi nu mai vedem pe ecrane o astfel de reclamă. Dar dacă am vedea, care ar fi reacția în România? Cred că aceea care îi face pe unii oameni să declare, atunci când aud de o femeie lovită, că sigur a făcut ceva de și-a luat-o, că așa merită dacă nu a tăcut, că e numai vina ei, că ea a început...Pe alții, în schimb, i-ar face să ceară interzicerea ei și să își dorească legi pentru protejarea victimelor violenței în familie. Ce frumos ar fi dacă dorința și cerința ar deveni literă de lege!

Simona N.